UMBRÍRE, umbriri, s. f. Acțiunea de a (se) umbri și rezultatul ei; umbră. O! brazii mei, veniți în vale, Veniți cu mine-n orice loc Și răspîndiți pe a mea cale Umbriri și visuri de noroc. ALECSANDRI, P. III 407. ◊ (Poetic) Clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire. EMINESCU, O. I 51. ♦ Fig. Adăpost, ocrotire. Părăsise țara împreună cu alte familii, spre a scăpa de tirania otomană, și trecuse în Puglia, supt umbrirea craiului Spaniei. BĂLCESCU, O. II 268. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. Obrajii gălbejiți și supți căpătaseră o umbrire vineție, lucioasă. MIHALE, O. 511.