UITÍT, -Ă, uitiți, -te, adj. Care uită ușor; uituc. Nu-nțăleg, soro, ce-am pățit de vro 20 de ani încoaci, sînt cam uitit. ALECSANDRI, T. I 343. ♦ Distrat, visător. Ilinca stă nemișcată pe prispă. Ochii ei cată uitiți înspre pădurea arămie care îmbracă dealul din față. VLAHUȚĂ, O. A. 350. Omul se uita spărios și uitit la Dan. EMINESCU, N. 62.