turc (ci) Otoman. Mr. turcu megl. turc. Tc. turk (SHeineanu II 369; Lokotsch 2114) cf. ngr. τοῦρϰος sl. turύkύ. Der. turcoaica s. f. (femeie din Turcia); turcaletz s. m. (varietate de zmeu; varietate de patlagina); turcesc adj. (turc); turceshte adv. (in limba turca; k turcii); turci vb. (a converti la islamism); turcie s. f. (inv. limba turca); turcime s. f. (multzime de turci); turcism s. n. (cuvint turcesc); turculetz s. m. (copil turc; Banat sticlete Carduelis elegans; anemona Anemone nemorosa); turcoaza s. f. din fr. turquoise; turchiaz (var. Olt. turchez) adj. (albastruverzui) unul din putzinele cuvinte fr. care au uz popular.