TUFÁR, tufari, s. m. Arbore cu ramuri dese, crescute de la rădăcină, avînd aspectul unei tufe. Călăreții se vedeau sărind de prin tufari. GALACTION, O. I 50. O dureau șalele... plecîndu-se atîta pe la rădăcinile celor tufari, după mlădițe fragede. CREANGĂ, P. 316. Trei iepuri sprinteni, vînați de doi ogari, Tăiatu-mi-au cărarea ieșind de prin tufari. ALECSANDRI, T. II 297. – Pl. și: (n.) tufare (CONTEMPORANUL, III 782).