TIMPÍRE s. f. Actziunea de a (se) timpi; stare de timpenie fapta prosteasca prostie. Il cuprindea o adinca scirba de vorbele ridicate in numele patriotismului spre timpirea soldatzilor. CAMILAR N. I 33. Veni insa un timp cind aceste comori ale poporului nostru fura serios amenintzate nu prin arme dar prin coruptziune shi timpire. HOGASH DR. II 167. Nu te potzi opri sa nu te ingretzoshezi... de timpirea shi de gugumania carturarilor. ISPIRESCU U. 121.