TIMP (II V) timpuri s. n. (III) s. n. (IV) timpi s. m. I. S. n. Mediu omogen shi nedefinit analog spatziului in care ne apare succesiunea ireversibila a fenomenelor. II. S. n. shi (inv.) m. 1. Durata perioada masurata in ore zile etc. care corespunde desfashurarii unei actziuni unui fenomen unui eveniment; scurgere succesiva de momente; interval rastimp ragaz. ◊ Loc. conj. Cat timp... = in toata perioada in care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintrun timp = incepand de la un moment dat. Cu timpul = cu incetul treptat pe masura ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; pana nu este prea tarziu. Din timp in timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din cand in cand uneori cateodata. (In) tot timpul = mereu intruna. In acelashi timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (sa...) = a venit momentul (sa...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (shi ashteptat). ♦ (Inv.) Anotimp. 2. Perioada determinata istoric; epoca. ◊ Expr. Pe timpuri = demult odinioara. ♦ (La pl.) imprejurari. III. S. n. Stare a atmosferei intro regiune pe o perioada data determinata de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. shi (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mishcari ale unei operatzii ale unui fenomen ale unei actziuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mashini termice cu piston care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor in patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcatuiesc o masura; bataie. V. S. n. Categorie gramaticala specifica verbului cu ajutorul careia se exprima raportul dintre momentul vorbirii un moment de referintza shi momentul in care se petrece actziunea sau in care este adevarata o anumita stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprima categoria gramaticala a timpului (V). [Pl. shi: (rar IV) timpuri s. n. (Inv. II) timpi s. m.] Lat. tempus oris.