TEMEINICÍE s. f. 1. Insushire a ceea ce este temeinic; soliditate tarie trainicie; statornicie. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic serios. 2. Insushire a hotararii unui organ de jurisdictzie de a reflecta realitatea obiectiva a faptelor care concura pentru solutzionarea unui litigiu. Temeinic + suf. ie.