TELEGÚȚĂ, teleguțe, s. f. Diminutiv al lui teleagă. Venise la el un diacon de la mitropolie cu o teleguță. CAMIL PETRESCU, O. II 708. Nemaipomenit amestec de foarte nou și de foarte vechi, de apus și de răsărit... briști, berline și cotiuge, lăcuite cupeuri de Viena și teleguțe dezghiocate din scoabe. C. PETRESCU, A. R. 9. Îi luară și cal și teleguță și butoi. ISPIRESCU, L. 374. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, nici în teleguță v. car.