talpoș sm [At: (a. 1700) IORGA, S. D. V, 357 / V: (înv) ~Iboj, tălpaș, tolpaș, (reg) tăl~ / Pl: ~i / E: mg talpas, talpos] 1 (Înv) Infanterist. 2 (Reg; îf tălpoș) Cal căruia îi lipsește din talpa copitei osul mort, în formă de unghi ascuțit (și astfel calcă pe toată talpa).