TACÎM s.n. (Mold.) 1. Harnașament. S-au adus și cal împărătesc cu tacîmul lui. GHEORGACHI. Au îmbrăcat pașa pe Paladi cu blană de samur . . . trăgîndu-i si un misir a pașăi cu frumos tacîm la scară. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 2. Cortegiu, alai, suită. Domnul în toate zilele mergea cu tot tacîmul său și cu boiarii cei mari și numai cu alaiul levenților la Frumoasa. GHEORGACHI. Mergînd și în Iași cu tacîm domnesc, îmblînd pe la toate mănăstirile, de s-au inchinat. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. takım. Cf. r a f t; t a i f a.