TABLÁ tablale s. f. Tava sau masutza (de lemn) care ishi poarta marfa placintarii rahagiii etc. Asheza pe o tabla de lemn nishte placinte mari shi frumoase. SADOVEANU O. VIII 115. Cu ce nerabdare ashteptam sashi puie placintarul jos tablaua din cap. NEGRUZZI S. I 285. Simigiii cu tablalele lor sferice puse pe cap... faceau contrast cu alunarii shi cu vinzatorii de sherbet din Fanar. FILIMON C. 58. ♦ (Mold.) Tava de servit (mai ales din metal). Urma alt om al lumii rasaritene care purta tablaua cu stacane. SADOVEANU M. C. 119. Lasa Anica tablaua pe masa zise ea femeii. HOGASH M. N. 27. Intra Marghiolitza shi dupa dinsa Ioana purtind tablaua cu dulcetzi. ALECSANDRI T. I 45.