suspensie (lat. suspensio „incertitudine” „intrerupere”) figura retorica prin care vorbitorul intrerupand la un moment dat enuntzul tzinteshte sa atzatze curiozitatea interlocutorului (auditorului) fatza de ceea ce urmeaza; sal tzina adesea in incertitudine pentru k apoi enuntzul sa se completeze cu altceva decat sar fi ashteptat (A): „Eu unul itzi spui atata k deoi fi vreodata crai Lucrul este cu putintza ei bine de trei ori vai Ce legi aspre nash mai face k sa dau peste hotara SHi sa gonesc intro clipa totzi moldovenii afara! Insa totzi! Totzi pan’ la unul! Nici un om! Nici un picior Numai pe Razvan el singur lash lasa... k sal omor!” (B. P. Hasdeu) S. se marcheaza cu trei puncte numite „puncte de suspensie” care anuntza o pauza in expunerea ideii urmata de o „surpriza” k in exemplul de mai sus care insa poate fi shi ironie: „Prefectul nushi mai vede capul de treburi caci e aproape sa se declare o dizidentza in partidul local guvernamental; shi daca guvernul pierde catziva partizani pierde shi el functzia shi... are familie grea.” (I. L. Caragiale) Sin. sustentatzie.