SUFICIÉNȚĂ s. f. (cf. it. sufficienza, fr. suffisance): îndestulare cantitativă de ordin noțional și de ordin semantic, care poate caracteriza un cuvânt. Termen folosit în sintagmele s. noțională (când este vorba de o noțiune întreagă, nealterată, care a dezvoltat în jurul ei un sens corespunzător) și s. semantică (atunci când este vorba de un sens deplin, care permite cuvântului contractarea unor funcții sintactice adecvate clasei căreia-i aparține).