STRÚGURE struguri s. m. Fructul vitzei de vie (in forma de ciorchine); (Mold.) poama. Coardele retezate musteau mai departe singele dulce al strugurilor. DUMITRIU N. 250. Struguri de chihlimbar licareau shi se ascundeau iarashi. ANGHEL PR. 57. Vulpea cind najunge la struguri zice k sint acri se spune despre cel care neputind dobindi un lucru se preface k nul doreshte. ◊ (Glumetz) Mia dat ginsacul cea mai fina pana shiun strugure de boz. ANGHELIOSIF C. M. II 12. ◊ Fig. Clopotarii de asemenea naboisera la una din firidele turnului scotzind catre valea Nemtzishorului un strugure de capete. SADOVEANU F. J. 17. Varianta: strúgur (HODOSH P. P. 55 SEVASTOS N. 162 JARNÍKBIRSEANU D. 12) s. m.