straín (na) adj. 1. Venetic din alta parte. 2. Necunoscut. 3. Care nu este familiar. 4. Al altuia diferit. Var. inv. strein stri(i)n shi der. Lat. extraneus (Miklosich Cons. I 58; Cihac I 264; Koerting 3526). Acest etimon admis de filologia mai veche a fost respins de moderni din cauza dificultatzii fonetice: rezultatul normal pare k ar trebui sa fie *strii. Totushi este evident k acest cuvint a suferit o alterare inca din lat. cf. rezultatele aberante din it. straino (Rohlfs Ital. 464) tosc. umbr. straino calabr. strainu „fara stapin”. Deshi nu shtim sa explicam mecanismul acestei modificari se poate admite o metateza a lui i (extraneus › *extrainu) k in rubeus › roib habeat › aiba etc. In fine proba irefutabila k avem de a face cu un element moshtenit este prezentza der. astrina „a instraina” cu forma rotacizata astriirat in sec. XVI (cf. DAR). Este necesar prin urmare sa pornim de la o faza intermediara a lat. extraneus; dar cele care sau aratat pina acum nu par sigure (lat. exterraneus Cretzu 371; lat. *exterrinus Densusianu Rom. XXXIII 286 shi R. critica V 134; lat. *extralienus Pushcariu Dacor. VIII 105). Oricum der. din sl. straninŭ „pelegrin” (Weigand Jb. III 214; Pushcariu 1651; Procopovici Dacor IV 1157; REW 3098) sau sl. stranŭ „regiune” (Skok Arch. Rom. VIII 159) pare shi mai dificil shi nu se potriveshte cu alte imprumuturi cf. strana. Der. (in)straina (var. inv. astrina) vb. (a trimite in strainatate a despaminteni; a aliena; a intoarce simpatia in ostilitate); instrainator adj. (care instraineaza); strainatate s. f. (tzara care nu este patria); instrainatate s. f. (inv. exil surghiun); straineshte adv. (k strainii); strainism s. n. (xenofilie; cuvint strain).