STÍCLA (II) sticle s. f. I. Substantza solida amorfa transparenta translucida sau opaca dura cu un luciu particular lipsita de flexibilitate casanta rau conducatoare de caldura shi de electricitate formata dintrun amestec de silicatzi shi obtzinuta prin topire. ♦ Material asemanator cu sticla (I). ◊ Sticla de cuartz = substantza care are aspectul sticlei (I) obtzinuta prin topirea cuartzului rezistenta la variatziile de temperatura la acizi shi transparenta la razele ultraviolete care se foloseshte la fabricarea lampilor de cuartz. Sticla optica = material sticlos cu proprietatzi speciale in privintza indicelui de refractzie de o mare omogenitate in compozitzie folosit la fabricarea lentilelor shi a prismelor aparatelor optice. Sticla vulcanica = roca necristalizata provenita in urma racirii brushte a lavei. II. Obiect sau piesa componenta a unui obiect facute din sticla (I). ◊ Sticla de lampa = glob de sticla (I) cu gat lung care protejeaza flacara lampii cu petrol. Sticla de ochelari = lentila. ♦ (La sg.; depr.) Monoclu. ♦ Spec. Vas inalt (de forma cilindrica) cu gat ingust facut din sticla (I); care serveshte la pastrarea lichidelor; cantitatea de lichid contzinuta de acest vas. ♦ Placa subtzire de sticla (I) cu care se inchide cadrul ferestrelor al unor ushi cu care se acopera tablourile etc.; geam. [Var.: (inv. shi reg.) stécla s. f.] Din sl. stĭklo.