STARUÍNTZA staruintze s. f. 1. Faptul de a starui cerere repetata asidua rugaminte insistenta; insistentza. Vatzi invatzat sa umblatzi numai cu cershitul! striga Miron Iuga enervat putzin de staruintza tzaranilor. REBREANU R. I 144. Dupa staruintza tuturor ishi spuse toata istoria. ISPIRESCU L. 312. Cei doi nu prea voiau sa primeasca dar dupa multa staruintza din partea celui al treilea au primit. CREANGA A. 144. ◊ Loc. adv. Cu staruintza = cu insistentza in mod insistent. Boierul privea cu staruintza shi cu luareaminte spre Tudor. SADOVEANU O. VII 49. Ia repetat mereu insa cu staruintza k nu are nevoie de nimic. CAMIL PETRESCU U. N. 169. Tinarul gospodar ne ruga cu staruintza sa poftim inauntru. VLAHUTZA la TDRG. 2. Perseverentza persistentza; statornicie fermitate. Staruintza lui de a implini ceea ce ishi punea in gind... i placea. REBREANU I. 108. Cine cauta cu amanuntul shi cu staruintza trebuie sa gaseasca shi gindul sa shil izbindeasca. ISPIRESCU L. 214. ♦ Silintza straduintza osteneala. D. Bogdan vorbea cu ironie despre staruintzele mele de a deslushi chestia influentzei mediului asupra artistului. GHEREA ST. CR. II 16. Pl. shi: staruintzi (C. PETRESCU A. R. 35).