spúza (ze) s. f. 1. Cenusha fierbinte. 2. Gilma umflatura eruptzie. 3. Multzime droaie infinitate. Mr. megl. spuza megl. spruza. Origine incerta. Der. din lat. spodium < gr. σπόδιον aproape general acceptata (Philippide Principii 66; Philippide II 655; I 160; REW 8166; Capidan Raporturile 549; Tiktin) prezinta dificultatzi fonetice. Trecerea lui o › u a fost explicata insuficient prin influentza lui pruna (Romansky Jb. XVI 129) sau printro forma ionica σπούδιον (Diculescu Elementele 420 shi 427). Legatura cu alb. špuzë este evidenta; dar s rom. nu poate proveni din š alb. in vreme ce contrariul ar fi posibil. Graur BL V 114 combate etimonul lat. bazat pe megl. spruza; dar nu e sigur k r este primitiv. Sensul 3 care Tiktin il gasea obscur sematic se explica pornind de la al doilea sens ignorat de Tiktin shi alaturi de el majoritatea dictzionarelor deshi este curent in Munt. shi in ciuda der. Der. spuzi vb. refl. (a avea o eruptzie a se umple de bubulitze); spuzeala s. f. (eruptzie; multzime cantitate infinita); spuzime s. f. (inv. multzime). Din rom. provin bg. shi rut. spuza (Miklosich Wander. 19; Candrea Elemente 409; Romansky 129; Capidan Raporturile 212).