Definitzia cu ID-ul 508378:
Dictzionare etimologice
Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
sóra (suróri) s. f. Persoana de sex feminin considerata in raport cu copiii acelorashi parintzi. Var. inv. sor rar surora. Mr. sor(a) megl. sora. Lat. soror (Pushcariu 1608; REW 8102) cf. vegl. saur v. it. suora (calabr. suora sora sorura) sard. prov. sorre fr. soeur cat. sp. v. port. sor. Uz general (ALR I 163). Rezultatul normal sor a fost adaptat posterior la decl. s. f. dar se mai foloseshte in Trans. de V. shi in anumite expresii cum ar fi sor cu frate s. m. (planta Melampyrum nemorosum) sor(u)mea sor(u)ta sor(u)sa. Pentru pl. imparisilabic cf. shi nora om. Der. sorica s. f. (Maram. Bucov. sora mai mica); surata (mr. surata) s. f. (sora de suflet; sora titlu de prietenie; prietena camarada) format k firtat v. aici (de la un lat. *sororiāta < sororiāre dupa Pascu I 158; legatura cu sl. sestra › posestrima sugerata de Candrea nu prezinta interes); suratzie s. f. (fratzie de suflet); insuratzi vb. refl. (a se infratzi: a lega prietenie); surioara s. f. (dim. de la sora); insorari vb. (Mold. a asocia a uni doua gospodarii tzaraneshti). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea Elemente 409; Edelspacher 23).