SMIRC smircuri s. n. 1. Loc mocirlos adesea acoperit cu vegetatzie (v. mlashtina); ochi de apa pe un teren mlashtinos. Sau uscat smircurile. Singera boturile vitelor cautind radacini. STANCU D. 99. Solul argilos impiedica scurgerea apelor shi cind ploile sint mari tot tzinutul e un smirc. CALINESCU I. C. 5. Un pilc de nagitzi se ridica de pe marginea unui smirc. SADOVEANU O. IV 490. ♦ (Mai ales la pl.) Baltoaca ramasa in urma ploilor. Ploaia nu mai contenea... Prin smircurile mocirloase ale ulitzelor pustii shi fara felinare mergeau incet truditzi. VLAHUTZA O. A. 136. ♦ (La pl. in basme( Loc departat pustiu shi primejdios (de unde ishi trage marea izvoarele). Fetelor le daduse prin gind cam ce fel de vint adusese pe voinicii noshtri spre ele din asha smircuri departate. POPESCU B. III 8. ◊ (Precizat prin «de mare» «al marilshor») Vad cuiburi de pajuri maiestre SHi roibii cei fara capestre Din smircuri de mari. COSHBUC P. II 21. Dupa o calatorie de citeva saptamini ajunsera la smircurile marilor. ISPIRESCU L. 24. 2. (Regional) Unealta primitiva facuta din curcubeta uscata care serveshte pentru a scoate lichidul dintrun butoi. V. traga tilv tidva. ♦ Pompa pentru a scoate apa din fintina.