SMERÍT A smeritzi te adj. Umil supus modest resemnat; (Bis.) cucernic evlavios. Cintari smerite se inaltzau de sub boltzile de piatra. SADOVEANU O. VII 214. Vorbea linishtit. Noi ascultam smeritzi cu ochii in jos shi cuvintele lui ne palmuiau. VLAHUTZA O. A. 496. Iara eu mincind lupeshte ma faceam smerit shi numai rideam in mine. CREANGA A. 61. Smerit in genunchi pica SHi de fala se dezbraca. ALECSANDRI P. A. 44. ◊ (Poetic) Ci prin flori intretzesute printre gratii luna moale Sfiicioasa shi smerita shiau varsat razele sale. EMINESCU O. I 76. ◊ (Adverbial) Vorbeshte smerit cam din virful limbii shi nu se supara niciodata. STANOIU C. I. 84.