SINGURÁTIC A singuratici e adj. 1. (Despre fiintze in special despre oameni) (Care traieshte) departe de alte fiintze izolat de societate; retras singur. SHt. O. Iosif a murit trist shi singuratic. SADOVEANU E. 168. Dar nu vine! Singuratic In zadar suspin shi sufar Linga lacul cel albastru incarcat cu flori de nufar. EMINESCU O. I 74. Batrinul Dan traieshte k shoimul singuratic In peshtera de stinca peun munte paduratic. ALECSANDRI P. A. 161. ◊ (Substantivat) Frantzuzeasca cu puternic accent toscan se dovedea fluida shi bogata dupa legea singuraticilor condamnatzi indelung la mutzenie. SADOVEANU Z. C. 98. ♦ (Despre perioade de timp) Petrecut trait in singuratate. Deodata vazui pe batrina privindul fix cu dragoste cu tristetza shi resemnare cum il privea de zeci de ani singuratici shi trishti. SADOVEANU O. VIII 62. ♦ (Despre actziuni omeneshti) Facut in singuratate; tainic. Fara marturie straina ishi face singuraticele sale rugaciuni. HOGASH H. 53. 2. (Despre lucruri) Departe de alte lucruri sau de alte ashezari omeneshti; solitar linishtit. Privighetorile se ashaza in coltzuri singuratice asha alese incit sa raspunda armonic ecourile. SADOVEANU O. VI 331. Se lasa incetincet intrun ostrov mindru din mijlocul unei mari linga o casutza singuratica. CREANGA P. 213. Conrad simtzea in sinui un dor necunoscut; Pe podul singuratic shedea el abatut. BOLINTINEANU O. 240. 3. (Gram.; invechit) Singular. (Substantivat) Petru Maior nu impune sisteme de cuvinte ci... le lasa in forma primitiva la inmultzit (= plural) sau la singuratic. RUSSO S. 60. Varianta: singurátec a (EMINESCU O. I 75 RUSSO 99) adj.