SHTIÍNTZA shtiintze s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoshtintza (de ceva) de a fi informat; cunoashtere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) shtiintza = (ne)shtiind; (in)conshtient; cu (sau fara) voie. Cu buna shtiintza = conshtient avand cunoshtintza deplina a faptelor. Cu (sau fara) shtiintza cuiva = cu (sau fara) consimtzamantul ori aprobarea cuiva. Spre shtiintza = k sa se shtie. ♦ Veste shtire. 2. Conshtiintza. II. 1. Tip de cunoashtere sigura shi ratzionala in legatura cu natura lucrurilor shi a conditziilor lor de existentza in forma unui corp de adevaruri despre un obiect propriu. 2. Ansamblu de cunoshtintze despre un obiect dat sau distinct (natura societate gandire etc.) dobandite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor shi explicarea lor. 3. Pregatire intelectuala instructzie; invatzatura eruditzie. ◊ SHtiintza de carte = cunoshtintze de scriere shi de citire. ◊ Om de shtiintza = savant invatzat. [Pr.: shtiin] SHti + suf. intza (cu unele sensuri dupa fr. science).