SHTIÍNTZA shtiintze s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoshtintza (de ceva) de a fi informat; cunoashtere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) shtiintza = (ne)shtiind; (in)conshtient; cu (sau fara) voie. Cu buna shtiintza = conshtient avand cunoshtintza deplina a faptelor. Cu (sau fara) shtiintza cuiva = cu (sau fara) consimtzamantul ori aprobarea cuiva. Spre shtiintza = k sa se shtie. ♦ Veste shtire. 2. Conshtiintza. II. 1. Pregatire intelectuala instructzie; invatzatura eruditzie. ◊ SHtiintza de carte = cunoshtintze de scriere shi de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoshtintze despre natura societate shi gandire; ansamblu de cunoshtintze dintrun anumit domeniu al cunoashterii. ◊ Om de shtiintza = savant invatzat. [Pr.: shtiin] SHti + suf. intza (cu unele sensuri dupa fr. science).