SFOR² s. n. (Reg.) 1. Curent în mijlocul unei ape curgătoare; firul apei. 2. Loc de unde țâșnește din pământ apă, formând o mocirlă. – Din sb. svor.

sfor² s [At: CADE / V: (reg) șf~ / Pl: ? / E: ns cf izvor] 1 Partea de mijloc a mătcii unei ape curgătoare, unde curentul este cel mai puternic. Si: (rar) sfoară (16). 2 (Pex) Firul unei ape curgătoare Si: (rar) sfoară (17). 3 (Reg) Sorb². 4 (Reg); csnp; îf șfor) Val mare. 5 (Reg) Loc unde țâșnește o apă din pământ, formând o mocirlă împrejur.

sfor¹ i [At: RESMERIȚĂ, D. / E: fo] 1 Cuvânt care imită zgomotul produs de un om care sforăie în timpul somnului. 2 Cuvânt care imită zgomotul produs de un cal care sforăie.

SFOR² s. n. (Reg.) 1. Curent în mijlocul unei ape curgătoare; firul apei. 2. Loc de unde țâșnește din pământ apă, formând o mocirlă. – Din scr. svor.

SFOR¹ interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de cel ce sforăie în timpul somnului.

SFOR² s. n. 1. (În expr.) Sforul apei (sau al apelor) = curent în mijlocul unei ape curgătoare; firul apei. Un lemn putred, purtat de ici-colo de sforul apelor. CAMILAR, N. II 204. Trec stoluri de rațe, cînd în sforul apei, cînd pieziș spre japșe mai adăpostite. SADOVEANU, F. J. 650. Plutașii dîrzi, în sforul apei, Înfig prăjina, ca o lance. TOPÎRCEANU, P. 250. 2. Loc unde țîșnește din pămînt apă, formînd o mocirlă.

SFOR interj. (se folosește, deseori repetat, pentru a reda sforăitul celui care doarme). /Onomat.

sfor n., pl. urĭ (sîrb. svor, a. î., rudă cu rom. iz-vor). Meh. Vc. Firu apeĭ (ArhO., 1928, 158). Sud. (VR. 1925, 7, 33). Curentu mijloculuĭ apeĭ. – În Tec. sforaș (pl. e), anafor. V. sfîrlează.

șfor sn vz sfor

anafór n., pl. oare (ngr. anafóri, curent contrar, vîrtej, de unde și turc. anafor). Dun. de jos. Vîrtej de apă, vultoare. – În Meh. sfor, în Tec. sforaș, în Tec.Cov.Br. și otmăt. V. cĭovrîntie, sorb 2, bulboacă, plisă 1, curent.

sfor² (reg.) s. n.

sfor¹ interj.

sfor s. n.

sfor interj.

SFOR s. fir. (~ al unei ape curgătoare.)

SFOR s. fir. (~ al unei ape curgătoare.)