SENS s. n. (cf. fr. sens lat. sensus): 1. semnificatzie acceptzie contzinut semantic intzeles al unui cuvant al unei expresii al unei forme sau al unei constructzii gramaticale al unei partzi de vorbire al unei propozitzii al unei comunicari al unui text etc. (Problema s. cuvintelor este discutata pe larg in lucrarea Limba romana contemporana. Vol. II: Vocabularul Bucureshti 1975 de I. Coteanu shi A. BiduVranceanu). ◊ ~ lexicál: s. care tzine de natura lexicala a cuvantului de apartenentza acestuia la lexicul unei limbi la una din clasele lexicogramaticale existente shi care este sugerat de cuvant in timpul intrebuintzarii sale (in cazul in care este flexibil el apare in toate formele sale flexionare). S. lexical este strans legat de contzinutul notzional (logic) al cuvantului. ◊ ~ fundamentál: s. lexical de baza primordial originar primitiv principal esentzial al unui cuvant k de exemplu „fragment dintrun intreg” pentru cuvantul bucata; „incapere destinata exercitarii unei profesiuni” pentru cuvantul cabinet. Acest s. este necesar atat in semantica diacronica (in studierea evolutziei semantice a cuvantului) cat shi in semantica sincronica (in studierea s. cuvantului intrun context dat). ◊ ~ secundár: s. lexical derivat din cel de baza din cel fundamental (principal) k de exemplu „opera literara sau muzicala” pentru cuvantul bucata; „sectzie sau serviciu intro institutzie” „guvern” pentru cuvantul cabinet. Acest s. este necesar in semantica diacronica. ◊ ~ generál: s. lexical comun unui numar foarte mare de obiecte; s. care se refera la o arie foarte larga de folosire a cuvantului shi la un numar mare de situatzii contextuale. El este necesar in studierea evolutziei semantice a cuvintelor. ◊ ~ particulár: s. lexical diferit de cel general care corespunde unei anumite situatzii contextuale care este specific unui anumit cuvant. El este necesar in studierea evolutziei semantice a cuvintelor. ◊ ~ própriu: (denotatív): s. lexical care reda exact ideea ce trebuie exprimata; sens obishnuit shi caracteristic unui cuvant necontaminat de afect shi nedepinzand de un anumit context de conditziile locale shi sociale ale mesajului. Astfel s. de „temperatura” „caldura” pentru cuvantul febra; „deschizatura in zid” pentru cuvantul fereastra; „urma lasata de un corp gras” pentru cuvantul pata. Acest s. este necesar in semantica sincronica. El corespunde s. fundamental al cuvantului. ◊ ~ figurát (conotatív): s. lexical diferit de cel propriu neobishnuit folosit in scopuri afective expresive artistice; s. cu valoare suplimentara deviat de la cel obishnuit propriu depinzand frecvent de context de conditziile locale shi sociale ale mesajului. Astfel s. de „emotzie” „nelinishte” „incordare” pentru cuvantul febra; s. de „ora libera in programul unui profesor” pentru cuvantul fereastra; s. de „fapta sau atitudine reprobabila” pentru cuvantul pata. Acest s. este necesar in semantica sincronica. ◊ ~ imprópriu: s. lexical nepotrivit neindicat nerecomandabil in exprimare care nu apartzine de fapt cuvantului dat sau care nu i se potriveshte. Astfel se considera k s. de „predicativ suplimentar” in denumirea data unitatzii sintactice „element predicativ suplimentar” este impropriu; de asemenea s. de „consecutiv consecutiva” in denumirea unitatzilor sintactice corespunzatoare k shi s. de „verbal” in denumirea unitatzilor sintactice de „predicat verbal” exprimat prin adverb sau prin interjectzie sunt fara indoiala improprii. ◊ ~ concrét: s. lexical care se refera la ceva ce poate fi perceput prin simtzuri ce poate fi reprezentabil in planul senzorial k de exemplu s. de „coridor subteran” pentru cuvantul galerie de „vas de sticla din care se bea apa” pentru cuvantul pahar. ◊ ~ abstráct: s. lexical care se refera la ceva ce nu poate fi perceput prin simtzuri ce nu poate fi reprezentabil in planul senzorial k de exemplu s. de „deshteptaciune” „istetzime” pentru cuvantul inteligentza; de „trebuintza” „necesitate” pentru cuvantul nevoie; de „amicitzie” „fratzie” pentru cuvantul prietenie. ◊ ~ actuál: s. lexical de care dispune un cuvant in momentul de fatza; sens real k de exemplu s. de „care canta” pentru cuvantul cantator; de „persoana care manevreaza carma unei ambarcatziuni sau nave” pentru cuvantul carmaci. ◊ ~ invechít: s. lexical care a devenit anacronic; sens depashit degradat uzat prin intrebuintzare ieshit din actualitate k de exemplu s. de „poet” pentru cuvantul cantator; s. de „guvernator” pentru cuvantul carmaci. ◊ ~ rar: s. lexical care nu este folosit decat cu totul intamplator in anumite imprejurari k de exemplu s. de „incantare” „admiratzie” pentru cuvantul ademenire; s. de „a se codi” „a shovai” pentru cuvantul carmi. ◊ ~ neutrál: s. lexical indiferent fatza de categoria gramaticala a genului (masculin sau feminin) indicata de forma neaccentuata de D. shi Ac. singular persoana a IIIa a pronumelui personal k in exemplele „dai cu bere dai cu vin” „a o pune de mamaliga” „a o lua la sanatoasa” etc. ◊ ~ depreciatív (peioratív): s. care sugereaza lipsa de consideratzie dispretz batjocura k de exemplu s. de „nesuferit” „respingator” pentru cuvantul antipatic shi s. de „functzionar marunt” pentru cuvantul contzopist. ◊ ~ gramaticál: 1. s. care tzine de natura gramaticala a cuvantului de valoarea morfologica de functzia sintactica shi de distributzia acestuia fiind sesizabil intro forma flexionara intro constructzie sintactica intro categorie gramaticala sau intrun raport gramatical. 2. s. actualizat al unui cuvant prin intermediul unui context situatzional; semnificatzie restrictiva precizata prin aducerea unei infatzishari sau a unei insushiri a obiectului in centrul atentziei noastre. In s. intra deci imaginea reprezentarea generala a obiectului denumit k de exemplu in fluture; sintagmele fluture de matase fluture cap de mort fluture coada randunicii shi fluture amiral exprima insa cate unul din s. posibile cuprinse in semnificatzia de „fluture”. In orice moment al existentzei lui cuvantul are un contzinut semantic finit alcatuit dintrun numar de s. in relatzie care dau echilibrul semantic al acestuia ushureaza intzelegerea modalitatzilor de combinare a elementelor lexicale in planul sincronic al limbii shi sugereaza posibilitatzile de evolutzie semantica a cuvantului. Acad. Ion Coteanu clasifica s. dupa calitatea lor generala in trei mari categorii sau tipuri; a) s. denominative (denotative apelative sau cognitive): s. care iau nashtere k rezultat al actului denotatziei al denumirii obiectelor. Ele sunt insotzite in foarte multe cuvinte de s. conotative (afective sau expresive) ocupand cu acestea contzinutul semantic al cuvintelor shi dand nashtere fenomenului de polisemantism (v.). Dar ele pot ocupa shi singure contzinutul semantic al cuvintelor creand in acest caz fenomenul de monosemantism (v.) mai ales in termenii tehnici de stricta specialitate cum sunt cric „aparat portativ de ridicat la mica inaltzime greutatzi prin impingere in sus” shi rotor „partea unei mashini motor sau generator care se roteshte in jurul axei arborelui care e montata”. Nici un cuvant nu contzine mai mult de un s. denominativ (chiar shi atunci cand denumeshte mai multe obiecte diferite k in cazul lui catzel „pui de caine de lup de vulpe” „parte a unui dispozitiv tehnic” „graunte de usturoi” etc. sau cand are doi poli semantici k in cazul lui imprumuta „a da cu imprumut” „a lua cu imprumut” ascultá „de cineva” „pe cineva” etc. S. denominative corespund sensurilor proprii ale cuvintelor shi sunt necesare in semantica sincronica; b) s. conotative (afective sau expresive): s. care insotzesc virtual in foarte multe cuvinte s. denominative; 3. care constituie devieri de la s. denotative permitzand aparitzia tropilor de un singur cuvant sau de mai multe cuvinte. S. conotative se prezinta sub doua aspecte: unele ushor de recunoscut la prima vedere (mai ales daca cuvintele sunt in contexte) k in formele diminutivale expresive in cele de vocativ sau de imperativ intrate de mult in conshtiintza publica; altele greu de recunoscut la prima vedere ascunse k in imbinarile poetice de tipul ashternutul de paturi de mistere specific creatziei argheziene shi neimpuse conshtiintzei publice. Exista insa shi s. conotative care nu insotzesc obligatoriu s. denotative: este cazul s. comunicate de interjectzii partzi de vorbire care nu denumesc ci evoca sau sugereaza stari sufleteshti shi de vointza. S. conotative corespund sensurilor figurate ale cuvintelor shi sunt necesare in semantica sincronica; c) s. relatzionale: s. redate de obicei prin uneltele gramaticale (prepozitzii shi conjunctzii) in contexte determinate. Astfel prepozitzia cu ajuta la exprimarea ideii de asociere privita k adaugare k instrument k modalitate etc.; prepozitzia de la ajuta la exprimarea ideii de loc privita k punct de plecare in spatziu; prepozitzia pana la ajuta la exprimarea ideii de loc privita k punct de sosire in spatziu; conjunctzia shi ajuta la exprimarea ideii de asociere de continuitate pe acelashi plan; conjunctzia dar ajuta la exprimarea ideii de divergentza; conjunctzia ci ajuta la exprimarea ideii de opozitzie; conjunctzia sau a ideii de excludere; conjunctzia deci a ideii de concluzie; conjunctzia fiindca a ideii de cauza; conjunctzia incat a ideii de consecintza; conjunctzia deshi a ideii de concesie etc. Exista insa shi s. relatzionale insotzite de unele s. denotative k in prepozitziile provenite din adverbe inaintea inapoia imprejurul dedesubtul etc. in locutziunile prepozitzionale cu adverbe impreuna cu laolalta cu inainte de etc. in locutziunile conjunctzionale subordonatoare cu substantive in timp ce in vreme ce din cauza k etc. sau cu adverbe acolo unde atunci cand asha cum etc. Pe langa aceste trei tipuri de s. se poate vorbi shi despre s. gramaticale propriuzise: s. a caror prezentza este asigurata de existentza categoriilor gramaticale ale cuvintelor in contexte indiferent de s. denominative sau conotative ale acestora. Astfel s. de nominativ s. de acuzativ s. de dativ s. de genitiv shi s. de vocativ s. fiecarui timp verbal etc. Toate cuvintele au s. gramatical. Acesta apare insa combinat cu cel denotativ shi cu cel conotativ. Formulele generale de distribuire a s. in cuvinte sunt: 1) s. denominativ (denotativ) + s. gramatical; 2) s. denominativ (denotativ) + s. conotativ + s. gramatical; 3) s. conotativ; 4) s. conotativ + s. gramatical; 5) s. relatzional.