senín a adj. (lat. sĕrênus it. sp. sereno pv. cat. seré fr. serein). Fara nourĭ limpede clar: cer aer timp senin; zi noapte senina. Fig. Neturburat linishtit fara grijĭ vesel: om senin fala senina. Fericit vesel: zile senine. S. n. pl. urĭ. Seninatate (vorbind de cer). Din senin fara nicĭ un motiv: s’a suparat din senin chear din senin (shi din chear senin ceĭa ce e maĭ urit exprimat). SHi serin sarin (Trans.). V. posomorit.