SEMN s. n. (cf. lat. signum): indice marca distinctiva; element lingvistic perceptibil prin simtzuri care reprezinta indica sau exprima ceva diferit de sine insushi. Conceptul de s. a fost introdus in lingvistica de catre Ferdinand de Saussure in 1916. Prin el acesta intzelegea o entitate psihica cu doua fatzete care uneshte un concept (semnificatul) shi o imagine acustica (semnificantul); un raport de interdependentza intre semnificatzie shi un element semnificativ (o transha sau o secventza sonora). S. lingvistic are caracter arbitrar (intre contzinutul shi forma s. lingvistic nu exista nici un fel de legatura) iar semnificantul caracter linear (sunetele vorbirii exista numai in succesiune). In mod obishnuit prin s. lingvistic se intzelege complexul sonor (imaginea acustica) al cuvantului privit k purtator al unui contzinut psihic al unui intzeles al unei notziuni. S. lingvistic are patru functzii fundamentale legate de natura contzinutului general shi abstract exprimat de el: a) functzia de abstractizare shi de generalizare (el face posibil saltul de la cunoashterea senzoriala la cunoashterea ratzionala de la primul la cel deal doilea sistem de semnalizare): b) functzia de fixare a datelor cunoashterii umane; c) functzia de diferentziere in cadrul sistemului realizata prin formele shi prin morfemele sale (in virtutea unor reguli shi calitatzi distincte proprii); d) functzia de transmitere a informatziei (a ideilor shi a sentimentelor) in calitate de element al comunicarii. ◊ ~ diacrític: s. adaugat unei litere deasupra dedesubtul sau lateral pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectiva cand i lipseshte acest semn. Alfabetul limbii romane are trei s. diacritice: (˘) la litera a (^) la litera a shi i shi () la literele sh shi tz. ◊ ~ gráfic: s. care reprezinta o litera o cifra o regula ortografica sau de punctuatzie k de exemplu m (litera) 8 (cifra) () cratima (;) punct shi virgula etc. ◊ ~ ortográfic: s. grafic conventzional care serveshte la realizarea scrierii corecte a cuvantului a expresiei sau a locutziunii. Sunt considerate s. ortografice in limba romana: liniutza de unire (crátima) shi apostroful (v. shi ortografíe). ◊ ~ de punctuatzie: s. grafic conventzional care are rolul de a delimita o parte de propozitzie o propozitzie o fraza sau de a marca o unitate morfologica (un vocativ un imperativ) o pauza o intrerupere a shirului vorbirii etc. Sunt considerate s. de punctuatzie in limba romana: punctul semnul intrebarii semnul exclamarii virgula punctul shi virgula doua puncte ghilimelele linia de dialog linia de pauza parantezele shi punctele de suspensie (v. fiecare s. de punctuatzie precum shi termenul de punctuátzie). ◊ ~ exclamắrii: s. de punctuatzie (!) care marcheaza grafic intonatzia exclamativa a unui vocativ sau a unei interjectzii (considerate unitatzi morfologice independente care exprima stari afective); a unei propozitzii exclamative sau imperative (considerate unitatzi sintactice cu contzinut afectiv) care inlocuieshte replica dintro conversatzie (cand aceasta este echivalenta cu o exclamatzie shi exprima surpriza nedumerirea admiratzia etc. sau un ordin) sau care sugereaza indoiala sau ironia autorului fatza de cele afirmate anterior k in exemplele „Ionica!... Mai Ionica!... scoala... sa te duci sa dobori iarba ceea” (L. Rebreanu); „Ioane! Ioane! Ioane! SHi Ion pace!” (Ion Creanga); „Moshule! shtii drumul la Harlau?” (M. Sadoveanu); „Ura! maretz senaltzan vant / Stindardul Romaniei!” (V. Alecsandri); „... eu zvrr! chibriturile din mana shi tzushti! la spatele lui Zaharia” (Ion Creanga); „Pe urma alta pasare a inganat incet adormind: TZic! tzic! tzic!” (I. Al. BratescuVoineshti); „E sabie in tzara! au navalit tatarii” (V. Alecsandri); „Dulce Romanie asta tzio doresc!” (M. Eminescu); „Cat de frumoasa teai gatit / Naturo tu!” (G. Coshbuc); „Stai pasha! Sa piara azi unul din noi” (idem); „Ia asculta baiete!” (Al. Odobescu); „Ioane cata sa nu dam cinstea pe rushine shi pacea pe galceava!” (Ion Creanga); „Nu vrea shi pace!...” (I. L. Caragiale); „Am scris lui Barbu in frantzuzeshte (!) k sal felicit pentru discursul sau” (idem). ◊ ~ intrebắrii: s. de punctuatzie (?) care marcheaza grafic intonatzia interogativa a unui cuvant a unui grup de cuvinte a unei propozitzii sau fraze cu caracter interogativ (directa sau retorica) care inlocuieshte replica dintro conversatzie (cand aceasta este echivalenta cu o intrebare shi exprima o nedumerire) sau care sugereaza rezervele sau indoielile autorului fatza de cele afirmate anterior k in exemplele „Bine ar fi daca ai face dumneata altceva... Ce?” (Z. Stancu); „... mie sami dai scrisoarea... Primeshti?” (I. L. Caragiale); „Ei flacaule de pe unde?... Ce vanturi?...” (B. SHt. Delavrancea); „De vanzare tzii gainusha ceea mai baiete?” (Ion Creanga); „Tu asha ai face?” (M. Sadoveanu); „Cui nu iar fi placut acea seara de vara...? Cine nar fi admirat cerul fara de nori...?” (B. SHt. Delavrancea); „Ai vrut sa ucizi legea?” (B. P. Hasdeu); „Care sa intors de la usha mea fara sa cashtige dreptate shi mangaiere?” (C. Negruzzi); „ Ei da! shi Costica... ?... Costica Arion...” (I. L. Caragiale); „G. D. Ladima un stralucit talent” sau „a fost unul dintre cei mai laudatzi (?) poetzi de azi” (Camil Petrescu) etc. Pentru folosirea celorlalte semne de punctuatzie shi a semnelor ortografice v. shi Indreptar ortografic ortoepic shi de punctuatzie Editzia a Va Academia Romana Institutul de lingvistica „Iorgu Iordan” Univers enciclopedic Bucureshti 1995.