SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care rezolvă lucrări de birou într-o întreprindere, într-o instituție sau într-un corp constituit, lucrînd pe lîngă conducerea instituției sau întreprinderii respective. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și care răspunde de felul cum se prezintă publicația. Îl introduse la secretarul de redacție. REBREANU, R. I 182. (Învechit) Secretar de stat (mai rar al statului) = ministru. Nu se poate depune jurămîntul fără să fie de față secretarul de stat Bălcescu. CAMIL PETRESCU, O. II 277. Pînă azi rămăsese numai maior, dar devenise în schimb, secretar al statului. id. ib. 354. Lupi!... Miniștrii mei, secretari de stat, sînt lupi! ALECSANDRI, T. I 418. ♦ Persoană care face parte din conducerea unei organizații de partid și care conduce munca operativă pe baza hotărîrilor luate de organele conducătoare respective. Secretarul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. ▭ Niculaie Boroș, secretarul organizației de partid din Plopșor, fu chemat în săptămîna aceea la raion. V. ROM. februarie 1952, 151. 2. Persoană care execută (sub dictare) lucrările și corespondența privată a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). Alexandra, cea mai mică dintre cele trei fiice ale sale... i-a fost secretară, copiindu-i de nenumărate ori manuscrisele. STANCU, U.R.S.S. 41. Sînt în căutarea unui secretar, băiat bun și activ. BASSARABESCU, S. N. 56. Aicea, ca și la voi, se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sînt secretari ai tăi. ALEXANDRESCU, M. 238.