sargii s [At: I. IONESCU, M. 703 / A: nct / E: tc sergi] (Olt) Obiect pe care tăbăcarii întind pieile la uscat.

ȘARG, -Ă, șargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben-deschis. – Din magh. sárga.

șarg, ~ă [At: ANON. CAR. / V: (reg) șerg a / Pl: șargi, șarge / E: mg sárga] 1 a (Pop; d. cai, rar, d. alte animale) Cu părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră Si: (reg) șergaci (1). 2 a (Reg; d. cai) Cu părul roșcat Si: (reg) șergaci (2). 3 a (Reg; d. culoarea cailor) Care este alb-cenușiu Si: (reg) șergaci (3). 4 a (Reg; d. cai) Care este cu pete Si: (reg) șergaci (4). 5 a (Reg; d. părul cailor) Care este înspicat Si: (reg) șergaci (5). 6 a (Reg; rar; d. părul oamenilor) Gălbui (1). 7 smf (Pop) Cal cu părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră.

șargă⁴ sf vz șarc¹

șargă¹ sf [At: LIUBA-IANA, M. 20 / Pl: șărgi / E: ns cf srb šara] 1 (Ban; Trs) Dungă (1). 2 (Ban; Trs) Pată. 3 (Ban; Olt) Cicatrice (în forma unei linii).

șargă³ sf [At: ALEXI, W. / Pl: ? / E: nct] (Rar) Marnă.

șargă² sf [At: PAȘCA, GL. / V: (reg) -rjă / Pl: șărgi / E: ns cf ucr серга] 1 (Trs) Verigă care se pune în botul porcului. 2 (Reg; îf șarjă) Cercel (1).

ȘARG, -Ă, șargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul de pe corp galben deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben deschis. – Din magh. sárga.

ȘARG, -Ă, șargi, -e, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul galben-deschis, galben-spălăcit. Trece... cu calul lui înalt, șarg, sprinten. STANCU, D. 158. Pe-un cal șarg încălecat, Pleacă vesel la domnie. ALECSANDRI, P. II 111. Cățelușă șargă, tot cîmpul aleargă (Coasa). ȘEZ. IV 83. ♦ (Rar, despre părul omului) Galben-deschis, galben-spălăcit. Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben-deschis. Șargul rupea piatra cu copita. BENIUC, V. 154. Fugea șarga cea nebună, Mai iute ca o furtună. PĂSCULESCU, L. P. 264. Pe șarga și-o cesălat. ȘEZ. I 108.

ȘARG ~gă (~gi, ~ge) și substantival (despre cai) Care are păr galben-deschis; cu părul galben-deschis. /

ȘARG s.m. (Ban.) Cal cu părul galben deschis. Shargul. AC, 366. Etimologie: magh. sárga.

șarg a. Mold. cu părul galben spălăcit, cu coama mai închisă decât părul: pe un cal șarg încălecat AL. [Ung. SÁRGA, galben].

șarg, -ă adj. (ung. sárga, galben). Cu păru cam galben și cu coama și coada maĭ închisă, vorbind de caĭ: caĭ șargĭ.

șarg adj. m., s. m., pl. șargi; adj. f., s. f. șárgă, pl. șárge

șarg adj. m., pl. șargi; f. sg. șárgă, pl. șárge

ȘARG adj. gălbui. (Cal ~.)

ȘÁRGĂ s. v. dungă, linie, pată, vargă.

ȘARG adj. gălbui. (Cal ~.)

șargă s. v. DUNGĂ. LINIE. PATĂ. VARGĂ.

șarg (șárgă), adj. – Tărcat, roșcat deschis. Mag. sárga „galben” (Cihac, II, 627; Tiktin).

sárgii s.f. pl. (reg.) obiect pe care tăbăcarii întind pieile la uscat.

șárgă², șărgi, s.f. (reg.) 1. verigă care se pune în botul porcului. 2. (în forma: șarjă) cercel.

șárgă¹, șărgi, s.f. (reg.) 1. dungă; pată. 2. cicatrice (în forma unei linii).

șárgă³ s.f. (reg.) rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, de culoare cenușie; marnă.