ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată. 1. v. roată (1). Au făcut o rotiță de lemn, bortindu-o în mijloc. DRĂGHICI, R. 140. 2. v. roată (2). Rotițele ceasornicului. ▭ Își simți creierul mișcîndu-se ca o mașină cu nenumărate rotițe. PREDA, Î. 139. – Pl. și: rotiți (SEVASTOS, N. 304).