ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care spune, rostește ceva. (Substantivat) Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. BELDICEANU, P. 119. 2. Rostit, exprimat, spus. Părinte, vorbei tale prielnic rostitoare Am dat precum se cade deplină ascultare. NEGRUZZI, S. II 140.