ritm (gr. ῥυθμός [rythmos]; it. ritmo; fr. rythme engl. rhythm; germ. Rhytmus). Tratarea ritmicii in afara melodicului nushi poate gasi justificarea prin faptul k r. are in muzica o valoare in primul rand ordonatoare clasificatoare; el nu rezida in substantza sonora ci in relatzia sa cu desfashurarea in timp a muzicii este deci relativ accidental fatza de contzinutul melodiei* shi armoniei (III 1) iar fortza sa sta in afara muzicii este exteriorul ei. Unul dintre criteriile sale fundamentale este simetria* ritmica fenomenului muzical neputanduse dispensa de faptul k o fortza energetica (v. energetism) expansiva este copleshita de alta care o echilibreaza shi o asheaza in tiparul unei anumite ordini. Ceea ce numim noi metrica in muzica este in deplina concordantza cu metrica poeziei aceste doua arte infratzinduse prin caracterul lor ritmic de arte ale timpului in care se impune atat de puternica ordinea ritmica. Metrul* prin valorile sale binare* ternare* shi combinate se subordoneaza r. care este de natura creatoare nelimitat in posibilitatzile sale de plasticizare shi strain de orice sterila tipizare. Daca durata* diferitelor sunete este primul element al r. accentul* este al doilea. Accentul reprezinta o valoare calitativa asha cum durata este de masura cantitativa. Criteriul sau este greutatea apasarea accentuarea expresia. El este cum observa Mersmann un simbol. Durata (I 1) in sine ar fi un lucru cu totul gol daca nu ar fi strabatuta de energie de fortza; astfel energia este un „ce” ce se opune timpului fortzeaza timpul il articuleaza i da forma. SHi aceasta forma nu este naturala ceva ce curge de la sine ci o realizare a spiritului uman un act de creatzie artistica (v. energetism). Evolutzia ritmica se poate sprijini pe respectarea unor principii care permit fixarea unor forme tipice in primul rand in ceea ce priveshte raportul intre metru shi r. Evolutzia ritmica poate sa mearga mana in mana cu metrul din care rezulta principiul simetrie dar poate sa se opuna metrului shi in cazul aceste avem de a face cu un principiu asimetric. Prin coordonarea mai multor forme ritmice ajungem la polimetrie* iar negarea oricarui metru poate sa ne duca la antimetrie (v. Mersmann Angewandte Musikaestethik p. 8687). Teoria r. a format preocuparea tuturor invatzatzilor artei de la Aristoxenos din Tarnet incoace. Incepand cu ev. med. teoria r. a suferit mai multe formulari astfel k shi azi persista intre muzicieni contradictzii cu privire la unele probleme. In teoria vechilor greci (v. greaca muzica) metoda constructziei ritmice se caracterizeaza prin dezvoltarea de la simplu la complex a formelor ritmice. Ev. med. in momentul in care a avut nevoie de organizarea duratelor shi sunetelor muzicale pornea dimpotriva de la valori intregi ashanumitele prolatzii (v. prolatio) criteriul de subdivizare (v. diviziune (1)) nu era real muzical bazat pe accentul (III 1) metric ci unul speculativ matematic mistic. Astfel diviziunea ternara a notei semibrevis* (prolatio major) era considerata perfecta din cauza corelatziei ce se facea cu dogma Sf. Treimi iar diviziunea binara a acesteia (prolatio minor) era din aceeashi cauza considerata imperfecta. Lamurirea din punct de vedere istoric a acestei probleme este de mare importantza. Principiul metricii antice dispare cu totul in principiul liber al compunerii secventzelor*. Curentul creator al trubadurilor* readuce din nou problema metricii antice in primul plan. Astfel se stabilesc pentru practica compozitziei shi interpretarii cele 6 moduri (III): I. trochaeus UU longa brevis; II. iambus U brevis longa; III. dactylus UU longa brevis brevis; IV. anapaestus UU brevis brevis longa; V. spondaues longa longa; VI. tribrachys UUU brevis brevis brevis. Momentul clasificarii ritmicii modale este datorat celor doi Franco din Colonia shi Paris primul in Ars cantus mensurabilis shi al doilea in Abrevatio Magistri Franconis „Johanne dictu Balluce” cand sa fixat k o conceptzie de baza a ritmicii medievale principiul diviziunii ternare valorile fiind urmatoarele: duplex longa longa* brevis* semibrevis*. Facand abstractzie de prima durata duplex longa care se diviza binar subdiviziunea ternara se aplica tuturor celorlalte. Unitatea metrica este brevis recta egala cu un tempus. Longa este perfecta cand contzine trei tempora shi imperfecta cand are numai doua tempora. Brevis recta este egala cu un tempus iar brevis altera cu doua tempora. Brevis minor este egala cu 1/3 din tempus iar brevis major cu 2/3 din tempus (v. Johannes Wolf Handbuch der Notationskunde vol. I p. 25). Aceste forme de note aveau un numar corespunzator de pauze* care impreuna cu ligaturile shi modurile ritmice reprezinta caracteristicile sistemului mensural medieval. Cat sunt de complicate o ilustreaza urmatoarele hexametre care le gasim la PseudoAristoteles: Prima carens cauda longa este pendente secunda; Prima carens cauda brevis este pendente secunda; Festque brevis caudam si laeva parte remitit; Semibrevi fertur sursum si duxerit illam etc. Scolasticismul ishi pune pecetea pe aceasta latura a teorie muzicii complicando cu speculatziile sale adeseori sterile dar instituirea in masuri a ritmicii libere pop. ishi are tot originea in spiritul acestuia. Teoreticianul care doreshte sa expuna in mod clar problemele ritmice shi metrice ale muzicii moderne nu poate ajunge la notziuni precise fara cunoashterea ritmicii ant. shi medievale care stau la baza teoriei contemporane. Ceea ce trebuie sa avem in vedere este legatura dintre fapte continua lor curgere in timp mishcarea lor dialectica. Din acest punct de vedere teoriile vechi despre r. nu au decat o valoare limitata la stricta specialitate paleografica dar ele sustzin cultura speciala a teoreticianului modern careshi intemeiaza shtiintza pe cunoashterea istoriei muzicii*. Astfel apare clar de unde provin cele doua metode in clasificarea masurilor; cea mensurala care porneshte de la subdivizarea unei valori intregi shi care am puteao numi analitica shi cea reala ce se intemeiaza pe stabilirea prin accent a unui timp (1 2) la randul sau elementul constructziei metrice muzicale. Ele sunt piatra de temelie a frazarii (1) muzicale. Atat timp cat melodia* se dezvolta in aceleashi valori cu silaba metrul era identic cu r. de aceea la baza trebuie sa presupunem k aceste doua aspecte sunt identice. Dar imediat ce r. ishi ia aripi shi evolueaza liber de metru plasticizand expresia muzicala a motivului* in timp in valori de cea mai variata durata aspectele difera. Astfel dispare stereotipia caracteristica metrului prozodic* shi in locul ei sau mai bine zis pe canavaua ei se brodeaza splendida tzesatura ritmica infinita in posibilitatzile ei de expresie. Numai in aceasta ordine de idei r. este specific muzical caci numai in corelatzie cu linia melodica poate sa faca accesibila intzelegerii noastre savurarii estetice aceasta extraordinara varietate care fara sunet muzical ar cadea repede intrun joc formal fara sens artistic. Este absurda ideea unei arte decorative pur ritmice deshi sar fi parut k aceasta ar fi fost posibila in domeniul jazzului* la un moment dat. Din antic. incepand r. a pasionat spiritul uman a stimulat fantezia creatoare a trezit idei. In ultima vreme sau facut studii extrem de interesante shi in ceea ce priveshte r. El a devenit o preocupare a esteticii* muzicale shi daca se vorbeshte de o conceptzie filozofica a timpului (III) aceasta are contingentza intotdeauna cu viziuni ritmice pornind de la periodizarea fazelor macrocosmice pana la sesizarea duratelor microcosmice. Suntem prinshi in viatza noastra de r. universal. Pulsul nostru este cel ce ne leaga de acesta. Viteza sa este pentru noi criteriul mishcarilor lente sau repezi ale muzicii cat shi ale oricaror fenomene inconjuratoare. In acest sens putem vorbi desigur despre r. k fiind generatorul muzicii. Pe mishcarea lui sa infaptuit sa creat primul impuls melodic. Interesanta din acest punct de vedere este lucrarea lui Karl Buecher Arbeit und Rhythmus care cerceteaza aparitzia r. in procesul colectiv de munca. La 1896 cand a aparut aceasta lucrare ea aducea date cu totul noi in ceea ce priveshte ideile predominante la acea vreme cu privire la originea r. considerat k o abstractizare artistica. Karl Buecher atrage atentzia asupra legaturii stranse care o are r. cu procesul muncii la diferite popoare asupra laturii artistice care o prezinta in genere orice activitate umana in decursul dezvoltarii de multe mil. In acest fel orizontul teoretic al r. sa intemeiat pe realitatea sociala a fost interpretat k o creatziune a omului antrenat intro comunitate in care cultura este nu o revelatzie divina ci are caracterul necesar al unor realizari in stransa legatura cu munca (ea insashi conceputa shi infaptuita in multiple imprejurari sub imperiul ritmic). Aceasta teorie fondata pe cercetari sociologice* ne da dreptul sa fundamentam teoria r. pe accent pe ictusul* determinat prin mishcarea corporala shi nu pe subdivizarea matematica abstracta a unei valori conventzionale cum este durata. Riemann sprijinit pe teoria muzicianului francez Momigny a fost printre cei dintai care a rupt cu traditzia mensurala* a r. shi la explicat pornind de la o celula iambica*. Interpretand celula in mod exclusiv k fiind compusa dintrun timp slab shi unul tare el na putut evita rigiditatea teoriei sale ritmice care sa rasfrant intrun mod cu totul infructuos am putea spune chiar dezastruos asupra frazarii care a intrebuintzato in analizele* aplicate fugilor* lui Bach. SHcoala energetica* careia i apartzine Kurth shi Mersmann a mentzinut in consideratziile ei ideea ritmicii bazate pe accent dar a largit considerabil problema legando de stil* deci de aspectele dezvoltarii istorice. Astfel accentul la Bach nu este acelashi k la Beethoven valoarea sa calitativa psihologica fiind cu totul diferita ceea ce il indreptatzea pe Vincent d’Indy sa vorbeasca de timpi grei shi timpi ushori de accente tonice in muzica preclasica. Literatura bogata din ultimele decenii cu privire la r. este deosebit de interesanta. Intre altele se reactualizeaza problemele cantitative ale r. mai ales din perspectiva cercetarilor etnomuzicologice* Brailoiu descoperind de pilda legea indiviziunii valorilor in sensul antic al constituirii r. prin alaturarea unei patrimi* (= silaba lunga) cu optimea* (= silaba scurta) [v. sistem (III 6)]. Educatzia ritmica care a ridicato la un nivel educativ de prim rang Jacques Dalcroze incepand de la primele mishcari ale copilului shi terminand cu executarea celor mai complicate r. poate fi una din cheile de bolta ale culturii muzicale moderne. Este suficient sa ne gandim numai la rolul imens cel are r. in muzica unor compozitori moderni k Stravinski sau Bartók shi ne vom da seama de ce trebuie sa infaptuim in aceasta privintza.