ridiche sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) rădică (Pl și: rădici), răd~ (Pl: rădiche), rădiclă (Pl: rădicle), rădită (Pl: rădite, rădiți), rădiță (Pl: rădițe, rădiți), red~, ~chie (Pl și: ~chii), ~ită (Pl: ~iți), ~iță / Pl: ~ichi, (reg) ~ / E: ml radicula] 1 (Șîs ~ de lună (sau roșie), ~ neagră (sau de iarnă), ~ albă (sau de vară), ~ de bere, ~ de grădină, ~tomnatică reprezentând diferite varietăți) Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă și cu frunze mari, adânc crestate (Raphanus sativus). 2 Rădăcina comestibilă a ridichii ^[1] (1). 3 (Rar; îe) A freca (cuiva) ~a (la nas) A bate rău (pe cineva). 4 (Fam; îae) A-i face cuiva greutăți. 5 (Fam; îae) A certa aspru pe cineva. 6 (Îe) A freca ~ (pe cineva) A bate rău pe cineva. 7 (Îe) A tunde ~ (pe cineva) A tunde la piele. 8 (Fig) Copil plăpând. 9 (Gmț) Elev din clasele mici Cf boboc (12), pufan. 10 (Îc) ~-sălbatică Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu rădăcina pivotantă, lungă și subțire, cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui, dăunătoare plantelor de cultură Si: (reg) ridichioară (5), rapiță (ll)-de-ogoare (Raphanus raphanistrum). 11 (Bot; îae) Muștar de câmp (Sinapis arvensis). 12 (Reg; pan) Suport de lemn ascuțit la unul dintre capete (cel care intră în pământ) în care se fixează nicovala pe care se bate coasa.