RENÁȘTERE, renașteri, s. f. Faptul de a renaște; trezire la viață nouă; refacere; fig. avînt, înflorire. Renașterea și bucuria primăverii stau închise în muguri. SADOVEANU, O. VI 399. Aparține generației care a pregătit sosirea mărețelor așezăminte de unde au ieșit renașterea și însemnătatea Romîniei de astăzi. ALECSANDRI, S. 172. ♦ Mișcare social-politică și culturală, din secolele al XIV-lea pînă în al XVI-lea, în Europa occidentală, născută în cadrul luptei burgheziei împotriva feudalismului; se caracterizează prin mari invenții și descoperiri geografice, prin înflorirea științelor și artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antică. Sculptorul francez [Jean Goujon], unul din luceferii acelei epoci – cu drept cuvînt numită Renaștere – în care producțiuni de frunte în litere și arte, ca florile primăvara, răsăreau prin toată Europa din imaginațiunile stimulate de studiul modelelor antice. ODOBESCU, S. III 56.