1) razboí n. pl. oaĭe (vsl. razboĭ tilharie ucidere d. boĭ flagel lupta care vine d. biti a bate a lovi de unde vine shi rom. iz shi razbesc; bg. razbóĭ stativa; sirb. rázboj 1. tilharie 2. loc de lupta 3. stativa mashina de tzesut. V. razboĭ 2 na shi priboĭ). SHir de lupte cu armele intre popoare saŭ partide: lupta de la Grivitza in razboĭu de la 1877. Arta razboĭuluĭ: a studia razboĭu. A face razboĭ cuĭva saŭ a duce razboĭ cu cineva (saŭ: contra cuĭva) al combate al urmari cu razboĭ. Oamenĭ de razboĭ militarĭ. Razboĭ sfint razboĭ contra paginilor cruciata. Onorurile razboĭuluĭ conditziunĭ onorabile acordate uneĭ garnizoane asediate permitzinduĭ sa ĭasa cu arme shi bagaje. Nume de razboĭ nume fals uzitat in anumite imprejurarĭ k sa nu fiĭ recunoscut. Fulger de razboĭ general foarte priceput. Fals rezbél (care dupa uniĭ ignorantzĭ ar veni d. lat. res lucru shi bellum razboĭ!).