rắu (rea pl. réi réle) adj. 1. Prost hain ticalos. 2. Vatamator daunator nefolositor reprobabil nerushinat. 3. Crud nedrept ciinos. 4. (Adv.) Nefavorabil neplacut. 5. (Adv.) Mult. 6. (S. n.) Neajuns pricina de neplacere. 7. (S. n.) Rautate malitziozitate. 8. (S. n.) Prejudiciu stricaciune violentza perturbare. 9. (S. n.) Boala. Mr. reu arao arau megl. rǫu raua istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Pushcariu 1452; SHeineanu Semasiol. 183; REW 7274; Pushcariu Dacor. III 393) cf. vegl. ri it. rio prov. cat. reu sp. port. reo. Formeaza numeroase expresii shi constructzii in care indica sensul opus lui bun shi bine. Der. rautate s. f. (malitzie; actziune rea) cf. it. retà retade; rautacios adj. (rau desfrinat pervers); inrautatzi vb. (a (se) face rau); inrai vb. (a face rau a atzitza); raufacator s. m. (cel care face rau); rauvoitor adj. (care vrea rau); reavointza s. f. (aversiune inclinatzie spre rau).