RASÚNET rasunete s. n. 1. Sunet puternic shi lung (uneori prelungit prin ecou); p. ext. sunet zgomot. Incet rasunetul de clopot Se risipeshte tremurind. VLAHUTZA O. A. 30. Mii de glasuri senaltza cu rasunet potolit in taria noptzii. ODOBESCU S. III 19. Focul cerului saprinde Urmarit de groaznic tunet SHi al muntzilor rasunet Printre vai adinci sentinde. ALECSANDRI P. II 47. ♦ Fig. Ecou. Vioara tace cind coarda se destinde SHabia auzi in suflet cintind k printrun vis Rasunete suave voioase sau murinde Ce trec prin amintire cun farmec nedescris. MACEDONSKI O. I 108. Primeshten alta lume aceste lacrimioare K un rasunet dulce dea noastre dulci iubiri. ALECSANDRI P. I 121. ♦ Ton timbru rezonantza. Un preot cu barba pinan ochi cinta rugaciunile co voce fara rasunet. SADOVEANU O. VIII 235. Patru doage ishi alege Le tocmeshte lencleiaza: Fluier cu rasunet mindru Astfel ishi intruchipeaza. IOSIF V. 87. 2. Impresie care o face un lucru asupra oamenilor interes stirnit de ceva. Rasunetul reprezentatziilor piesei a fost enorm in capitala Munteniei. SADOVEANU E. 70. ◊ Expr. A avea (sau a gasi) rasunet = a trezi interes a face impresie. Izbucnirea aceasta totushi nu gasi rasunet decit la o parte din oameni. REBREANU R. II 95. Alecsandri publica primele sale poezii ce avura atita rasunet. NEGRUZZI S. I 339.