RẮGET ragete s. n. Zbieretul scos de vitele cornute shi de alte animale (v. muget); p. ext. racnet scos de om. Se clatina scotzind un raget. VORNIC P. 207. Nu mai auzea nici ciriitul gainilor nici ragetul unei vaci careshi chema vitzelul despartzit. REBREANU R. I 146. Balaurul scoase din piept un raget de durere de se cutremura pamintul. POPESCU B. II 21. ◊ Fig. La cel dintii raget suprapamintesc al exploziei Mitrea se prabushi cu fatza in jos. SADOVEANU M. C. 105. Ragetul shi boncaluitul talangilor umpleau aerul k in vremuri de razmiritza. ANGHEL PR. 109. Varianta: (invechit) ráget (ALECSANDRI P. III 14) s. n.