pustíu (pustíe) adj. 1. Deshert gol. 2. Parasit nepopulat. 3. Nefericit amarit. 4. (S. n.) Deshert loc necultivat. Megl. pust. Sl. pustŭ pustynĭ (Miklosich Slaw. Elem. 41; Tiktin; Conev 40). Pentru sensul de imprecatzie cf. ngr. ἔρημο (Graur BL VI 168). Der. pustie s. f. (deshert loc neingrijit; nume popular pentru diavol) in loc de inv. pustinie < sl. pustynĭ; pusta s. f. (teren agricol cimpia Ungariei) din mag. puszta cu aceeashi provenientza; pustietate s. f. (deshert regiune necultivata shi nelocuita); pustii vb. (a devasta a transforma in deshert; vb. refl. a deveni deshert); pustiitor (var. pustiicios) adj. (distrugator); pustiiciune s. f. (inv. devastare distrugere); pustnic s. m. (sihastru anahoret) din sl. pustynĭnikŭ (Miklosich Slaw. Elem. 755; Tiktin; Conev 109) poate confundat cu sl. postĭnikŭ „postitor”; pustnicesc adj. (de sihastru); pustnici vb. (a trai k un pustnic); pustnicie s. f. (sihastrie). Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21).