PUSTIETÁTE pustietatzi s. f. 1. Regiune lipsita de vegetatzie sau nepopulata de oameni; pustiu. In rasarit... se ridica dealurile pleshuve ale Sorogarilor shi dricului dupa care urmeaza ceatza pustietatzilor dinspre Prut. SADOVEANU E. 94. Deodata luna aprinsa k jaratecul rasari in zarea muntzilor shi pustietatzile luminate se deschisera pe o intindere nemarginita. DUNAREANU CH. 94. A mers iarashi un an de zile prin nishte pustietatzi shi mai grozave. CREANGA O. A. 172. ♦ Loc izolat putzin umblat. Cum putea dinsa sa mearga acum in cap de noapte ea singura cu el in pustietatea aceea? SLAVICI N. II 287. 2. Faptul de a fi lipsit (la un moment dat) de oameni; singuratate. Se uita imprejur il apuca un frig de pustietatea tirgului. DUMITRIU N. 193. De imbracaminte prezentabila aveau totzi nevoie. Nu mai puteau trai k in pustietatea Baraganului. C. PETRESCU A. 311. ◊ (Poetic) Vintul pustietatzii acum vijiie prin meterezile lor carele rasuna odata falnic de impushcaturi voiniceshti. ALECSANDRI C. 101.