purgativ, ~ă [At: APA MINER. 23/10 / Pl: ~i, ~e / E: fr purgatif, lat purgativus] 1-2 a Care provoacă purgație (2-3). 3 sn Substanță medicamentoasă de origine chimică sau vegetală, care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism Si: (pop) curățenie, (înv) purgament (2), purgație (1).