procurator sm [At: URECHE, L. 113 / A și: procurator / Pl: ~i / E: lat procurator, fr procurateur] 1 (Înv) Înalt funcționar împuternicit în numele altora cu atribuții administrative, politice și îndeosebi juridice. 2 (Jur) Persoană care acționează în numele cuiva pe bază de procură (1) Si: (înv) procurant. 3 (Pgn) Împuternicit. 4 (Iuz; pex) Avocat al unei întreprinderi economice. 5 (Spc) Magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea impozitelor și cu administrarea provinciilor imperiale. 6 (Spc) Înalt magistrat în unele republici italiene din Evul Mediu. 7 (Înv) Persoană care procură cuiva ceva.