pricinui [At: R. GRECEANU, ap. CM, II, 188 / V: (înv) ~ițin~ / Pzi: ~esc / E: pricină + -ui] 1 vt A fi cauza a ceva Si: a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini (1). 2 vrr (Îrg) A se certa. 3 vrr (Îrg) A se încăiera. 4 vrr (Îrg; spc) A se judeca. 5 vt (Înv) A pretexta. 6-7 vri (Îvr) A i se năzări.