PRESTÍGIU prestigii s. n. Autoritate morala de care se bucura cineva sau ceva; vaza consideratzie; importantza. Se hotari... sa incerce ashi recishtiga prestigiul pierdut. DUMITRIU N. 142. Adusesem cu mine citeva cartzi in cetirea carora ma cufundam ceasuri vitregi. Asta fara indoiala trebuia sami dea prestigiu. SADOVEANU O. VIII 211. Ishi inchipuia k invatzatorul... trebuie sa fie imbracat orasheneshte k astfel sa se poata bucura shi prin exterior de un prestigiu deosebit in fatza poporului. REBREANU S. I 94. ♦ Fig. Stralucire farmec atractzie. Razele soarelui curate shi inca reci pun. pe casele strimbe shi pe gardurile neegale o poleiala care le da un prestigiu nou. IBRAILEANU A. 106. Cit pe maluri linga Arno ratacitul calator Se socoate sub prestigiul unui vis amagitor. ALECSANDRI P. II 153.