PRECUVINTÁRE precuvintari s. f. (Invechit) Cuvint introductiv prefatza. Volumul dtale nare nevoie de o precuvintare a mea. CARAGIALE O. VII 277. Nu cumva sa se intimple k vreunui cititor scirbit indata de uritul precuvintarii sai vina raul gind de a lepada cartea ta din mina mai nainte chiar de a fi intrat in materia ei. ODOBESCU S. III 11. ♦ (Neobishnuit) Cuvintare discurs. Intro frumoasa precuvintare Ii dovedeshte car fi avind Nishte hrisoave aratatoare Ceau facut urshii zau nu shtiu cind. ALEXANDRESCU M. 349.