POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2) poștalioni, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. Veneau familii de la două poștii, în trăsuri care ajungeau prăfuite, în poștalioane cu clopotele ce sunau de departe. C. PETRESCU, S. 113. I-ar da călești cu telegari, poștalioane cu opt cai bidivii, și cîte-n lună și-n soare. DELAVRANCEA, S. 36. Boierii noștri pe atunci... aveau poștalioane de cîte șase și opt cai romînești iuți ca zmeii. GHICA, la TDRG. 2. Cal utilizat la poștalion (1). Du-te de spune surugiilor să înhame poștalionii la trăsura cea galbănă. ALECSANDRI, T. 484. – Pronunțat: -li-on.