POLÓNA (POLONÉZA) s. f. (< Polonia fr. polonaise): limba slava din grupul occidental vorbita de poloni (polonezi) actualii locuitori ai Poloniei shi de polonezii din R. Bielorusa din R. Ucraina din Canada din America de sud (mai ales din Brazilia shi Argentina) din Australia shi din zona de nord a Moldovei shi Republicii Moldova (Bucovina). Ceea ce caracterizeaza p. sunt: locul accentului pe penultima silaba a cuvintelor prezentza vocalelor nazale ẽ shi õ (in imprumuturi shi a lui ã ĩ shi ũ) shi a copulei verbale in structuri pozitzia postpusa a determinantului fatza de determinat folosirea alfabetului latin etc. P. sa dezvoltat in trei faze: a) polona veche care a inlocuit treptat latina intre secolele al XIVlea shi al XVIlea in care a fost scris primul document polonez (in secolul al XIVlea) in care sau facut nenumarate traduceri din ceha shi latina care a imprumutat multe cuvinte cehe latine shi germane shi pe baza careia incepe sa se dezvolte limba polona literara; b) polona medie intre secolele al XVIIlea shi al XVIIIlea care imprumuta foarte multe cuvinte din franceza shi influentzeaza foarte puternic limbile ucraineana shi bielorusa (fiind la randui influentzata de acestea). Tot acum sa dezvoltat shi limba polona literara pe baza literaturii traditzionale; c) polona moderna care se leaga mai ales de opera marelui scriitor Adam Mickiewicz cel care a contribuit in mare masura la apropierea limbii polone literare de izvoarele p. populare. P. dispune de trei mari grupuri dialectale: cel velicopolon cel malopolon shi cel silezian. Existentza unor elemente lexicale poloneze in limba romana shi a unor elemente lexicale romane in polona pe baza vecinatatzii istorice statale shi a convietzuirii celor doua popoare la limitele granitzelor ia determinat pe lingvishti sa vorbeasca despre o influentza polona asupra limbii romane shi invers despre o influentza romana asupra limbii polone.