POEZIE (< fr. poésie < lat. poesis < gr. poiesis creatzie) Forma a literaturii caracteristica prin respectarea anumitor cerintze formale sau structuri aditzionale k rima ritm masura strofa. In conceptzia anticilor poezia era socotita orice lucrare in versuri indiferent de contzinutul ei. La greci preotzii filozofii oamenii de stat foloseau poezia in invatzamintele lor. In secolul anterior lui Herodot de exemplu istoria era cunoscuta sub forma recitarilor poetice. In procesul evolutiv al popoarelor poezia este socotita k precedind proza. Poetzii romantici au precizat sensul termenului poezie prin includerea shi a sentimentului k element caracteristic iar simbolishtii a muzicalitatzii. Arta a limbajului esentza interioara a poeziei tradusa prin simboluri comparatzii in conceptzia moderna este vazuta insa nu atit in respectarea unor reguli formale ritmice metrice muzicale cit in contzinutul ei afectiv sau cum o definea M. Eminescu voluptos joc de icoane. Conceptul de poezie a suferit dea lungul anilor variate formulari de la mimesis (imitatzie a realului) din poeticele shi retoricele antice pina la teoria poeziei obscure sau ermetice a poeziei concrete sau a poeziei obiectuale lipsite de sens etc. Considerata k o reflectare a realitatzii prin intermediul conshtiintzei poetului sub alte raporturi decit cele obishnuite in virtutea unei logici poetice poezia solicita poetului o tensiune emotzionala shi un efort creator. Ex. Mam bagat surugiu la cuvinte; Le momesc cu vapai le hranesc cu jaratic Le strunesc in ham de gind cind lin cind salbatic Lencing cu harapnicul dorului shi minanainte! K sa nu zboare la cer k puricii din basm pripite Ma plec la fiecare migalos faur SHincaltz agerile versuri la copite Cu potcoavele rimelor de aur... (V. VOICULESCU Destin) In diferite timpuri shi la diferite popoare poetzii erau cunoscutzi sub diferite denumiri: aed bard rapsod trubadur etc. Aedul (< fr. aède < gr. aoidos cintaretz) era in antichitatea elina acel poet ratacitor din cetate in cetate care cu prilejul marilor solemnitatzi ishi recita versurile compuse de el (imnuri ode etc) in acompaniament de lira sau ale unui instrument cu coarde forminx. Un astfel de aed care traditzia i reprezinta orb a fost Homer (sec. IX i.e.n.). Asemenea cintaretzi ratacitori au fost in evul mediu menestrelii < fr. ménestrel < lat. pop. ministerialis slujitor ceshi cintau versurile prin castelele feudalilor; truverii (< fr. trouvère < trouver a descoperi) shi trubadurii (< fr. troubadour < prov. trobador) la francezi; minnesängerii (< germ. minne iubire singer cintaretz) la germani; guzlarii (de la instrumentul cu o singura coarda guzla) la croatzi. Termenul bard (< fr. barde < celticul bardas poet) denumea la vechii celtzi poetzii ce ishi recitau cintecele compuse de ei intru slava eroilor sau a zeilor. Barzii erau poetzii natzionali ai populatziilor de neam celtic (bretoni irlandezi scotzieni etc.). Prin cintecul lor bardit ei influentzau pe razboinici in lupta. La gali ei formau o corporatzie ereditara ce ocupa al treilea sau ultimul ordin druidic. Tacit in a doua carte a Analelor arata k barzii mergeau in fruntea armatei imbracatzi in lungi hlamide albe cu harpa in mina shi inconjuratzi de barzi mai maruntzi care cintau din diferite instrumente. Cei vechi socoteau pe barzi k avind un caracter sacru. Ei nu luau parte la lupte neexpunindushi persoana lor sacra dar erau martori ai faptelor eroilor care aveau sai slaveasca apoi in cintecul lor. Notziunea bard este sinonima cu aceea de poet (ex. V. Alecsandri este denumit shi bardul de la Mirceshti). In acest sens este folosit cuvintul shi de M. Eminescu in Cugetarile sarmanului Dionis. Ah! garafa pintecoasa doar de sfeshnic mai e buna SHi mucoasa luminare sfiriind saul shil arde SHin aceasta saracie te inspira cinta barde... Rapsod (< fr. rhapsode < gr. rhapsodos cf. gr. rhaptein a coase shi ode cintec) la cei vechi era poetul ratacitor din cetate in cetate care ishi recita versurile facute de el sau fragmente de poeme uneori chiar poeme intregi. Termenul rapsod se confunda adesea cu aed. Aedul insa ishi cinta propriilei versuri in acompaniamentul lirei iar rapsodul era un recitator al versurilor altuia. Cu vremea diferentzierea sa estompat prin rapsod intzeleginduse cel ce cinta sau recita propriilei poezii sau ale altora. Denumirea scald (< fr. scalde < scandinavul scald poet) era data vechilor poetzi nordici (scandinavi irlandezi). Asemenea barzilor saxoni ei formau o casta sacerdotala k shi aceea a druizilor. Motivul poeziei lor cu pronuntzat caracter eroic shi un stil metaforic pretzios bogat in perifraze il constituie preamarirea unor zeitatzi sau figuri ale vremii. Deshi dainuie pina in secolul al XVlea acest fel de poezie incepe sa decada inca din secolul al XIIIlea. Poeziile scalzilor recitate cu acompaniament muzical transmise pe cale orala an fost mai tirziu adunate in culegeri denumite edde shi saga. * In afara acestor denumiri se mai foloseshte shi termenul epigoni (< fr. épigone < lat. lit. epigonus < gr. epigonos urmash) in caracterizarea scriitorilor mai putzin valoroshi decit inaintashii lor sau a imitatorilor unui mare scriitor. Astfel Eminescu considera epigoni generatzia de poetzi lipsitzi de credintza in puterea artei lor shi de idealuri in comparatzie cu generatzia de scriitori care ia precedat. Iara noi noi epigonii... simtziri reci harfe zdrobite Mici de zile mari de patimi inimi batrine urite... De asemenea poetzii care lau imitat pe Eminescu au creat la sfirshitul secolului al XIXlea o perioada de epigonism in poezia noastra shi care Al. Vlahutza i caracterizeaza astfel: Chipuri palide de tineri ostenitzi pe nemuncite Trishti poetzi ce pling shi cinta suferintzi inchipuite. (AL. VLAHUTZA Unde ne sint visatorii?)