POÁMA poame s. f. 1. Rodul arborilor fructiferi al pomilor; fruct roada. Gasi pomi plini cu poame shi izvoare racoroase shi bau shi minca cu pofta. POPESCU B. II 91. De zece zile caii nau ros decit coaja copacilor shi oamenii sau hranit numai cu poame. NEGRUZZI S. I 167. Poamele [Birsei] sint cireshele vishinile perile merile prunele nucile. GOLESCU I. 26. Dupa poama se cunoashte pomul shi dupa fapta omul. 2. (La pl.) Fructe (in special mere shi pere) uscate la soare sau in cuptoare speciale shi pastrate pentru iarna. 3. (Mold. numai la sg. cu sens colectiv) Struguri. Spinzura din ramuri nalte vitzele cele de vie Struguri vinetzi shi cu bruma poama albaaurie. EMINESCU O. IV 132. Dealurile shi toate locurile era imbracate cu vii mult roditoare avind cea mai aleasa poama. DRAGHICI R. 28. 4 (Rar; la pl.) Bob de strugure uscat; stafida. Voinicelul le imparte poame (stafide). SEVASTOS N. 77. 4. Fig. Om de nimic rau netrebnic ticalos derbedeu; femeie stricata. Aflase ea de mult ce fel de poamai boierul. MIRONESCU S. A. 92. Dadu fata cu ochii inchishi fara sa cerceteze ce poama era acel Peneshimparat de al carui nume nici nauzise pina atunci. POPESCU B. III 109. TZiam aflat eu blastamatziile shtiu eu in sfirshit ce poama eshti. ALECSANDRI T. 1278. ◊ (Determinat prin «a dracului» prin «rea» sau ironic prin «buna») Nevasta poama buna. Fetele poame bune shi ele. STANCU D. 189. Tache ieshea poama rea dupa zisa tuturor. D. ZAMFIRESCU la TDRG. Heihei! Nu shtitzi dvoastra ce poama dracului e HarapAlb. CREANGA P. 230.